Virusul HPV
Cuprins articol
1. Generalitati
HPV este abrevierea pentru Human Papilloma Virus. Infectia cu HPV poate sa afecteze atat femeile cat si barbatii, fiind cea mai frecvent intalnita infectie virala a aparatului reproducator. Afectiunile provocate de infectia cu HPV sunt numeroase, intre acestea numarandu-se chiar si leziunile precanceroase a caror evolutie poate duce la cancer.
Infectia cu HPV este una dintre cele mai frecvente infectii cu transmitere sexuala in intreaga lume. Se estimeaza ca aproximativ 70% dintre barbatii si femeile care fac sex vor contacta o infectie cu HPV cel putin o data in viata. Asadar, o realitate ingrijoratoare.
Familia HPV cuprinde peste 100 de tulpini (sunt opinii care sustin existenta a 200 de tulpini HPV) care difera in forma lor genetica, de aceea se poate vorbi despre genotipurile HPV. Aproximativ 40 dintre tulpinile virusului HPV pot sa infecteze zona genitala si anusul. Pe de alta parte, un numar mai mic de tulpini ale virusului HPV poate sa infecteze zona gurii si gatului.
Diferitele tipuri de HPV sunt clasificate cu risc scazut sau risc crescut in functie de gradul lor de asociere cu cancerul. Tipurile cu risc scazut cauzeaza rareori forme de cancer. Pe de alta parte, tipurile cu risc crescut sunt asociate cu o probabilitate mai mare de aparitie a cancerului, insa nu este o regula ca acestea sa conduca neaparat la cancer.
HPV 6 si 11 cauzeaza mai mult de 90% din condiloamele genitale. Aceste tulpini ale virusului HPV sunt considerate cu risc scazut deoarece sunt asociate doar in mod exceptional cu anumite tipuri de cancer. Pe de alta parte, HPV 16 si 18 provoca 77% din cazurile de cancer de col uterin, 40% din cancerele vaginului sau vulvei si 90% din cazurile de cancer anal. Aceste tulpini ale virusului HPV sunt considerate cu risc ridicat, dat fiind faptul ca sunt frecvent asociate cu tipuri de cancer.
HPV 1 si 2 cauzeaza aparitia unor negi pe maini si pe picioare, dar nu si pe organele genitale sau pe anus. Tipurile 6, 11, 40, 42, 43, 44, 53, 54, 61, 72, 73 si 81 provoca verucile genitale in forma de creasta de cocos. Tipurile 16, 18, 31, 33, 35, 39, 45, 51, 52, 56, 58, 59 si 68 sunt considerate a prezenta un risc ridicat pentru cancerul de col uterin. Asadar, unele tipuri de HPV pot provoca aparitia unor veruci (cum ar fi verucile genitale sau verucile plantare), iar altele pot provoca cancer (cum ar fi cancerul de col uterin sau cancerul anal).
Majoritatea infectiilor cauzate de HPV sunt, de obicei, inofensive pentru sanatate, desi pot fi suparatoare. Cu toate acestea, dat fiind faptul ca infectiile cu HPV pot duce la cancer de col uterin si alte tipuri de cancer, sunt totusi ingrijoratoare.
2. Forme si boli ale infectiei cu HPV
Forme si boli ale infectiei cu HPV |
Tipurile de HPV care provoaca boala |
Negi comuni (obisnuiti) |
2, 7; |
Negi plantari (in talpa) |
1, 2, 4, 63; |
Negi plati |
3, 10; |
Negi anogenotali |
6, 11, 42, 44 si altii |
Cancere genitale |
De risc inalt: 16, 18, 31, 45; |
Hiperplazii focalizate pe epiteliu (oral) |
13, 32; |
Papiloame orale |
6, 7, 11, 16, 32; |
Cancer oro-faringeal |
16; |
Papilomatoza laringeala |
6, 11; |
Mai mult de 15 forme de epidermodisplazii veruciforme |
|
Sursa: reginamaria.ro
Infectiile genitale cu Human Papilloma Virus (HPV) sunt considerate cel mai frecvent tip de infectie cu transmitere sexuala (ITS). Se estimeaza ca acestea afecteaza 30 de milioane de femei si barbati din intreaga lume. Statele Unite raporteaza un milion de cazuri noi in fiecare an. Incidenta condiloamelor genitale este deosebit de ridicata la persoanele infectate cu HIV. In Romania, spre exemplu, un numar mai mare de 4000 de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin.
2.1. Condiloame genitale
Condiloamele genitale (verucile genitale) sunt cauzate de infectii cu HPV. Verucile genitale sunt printre cele mai frecvente boli cu transmitere sexuala. Femeile care schimba frecvent partenerii sexuali sunt cele mai expuse riscului de contactare a virusului.
Verucile genitale pot fi mici si netede sau pot avea forma unor mici umflaturi, asemanatoare cu o conopida. La barbati, verucile genitale pot creste pe penis, in apropierea anusului sau intre penis si scrot. La femei, verucile genitale pot creste in zona vulvei si perineului, in vagin si colul uterin. Verucile genitale variaza in functie de dimensiune si pot fi atat de mici incat sa nu poate fi vazute. Infectia poate avea o perioada de incubatie prelungita. Acest lucru inseamna ca pot trece cateva luni intre momentul in care o persoana contacteaza infectia cu virusul si momentul in care persoana observa verucile genitale. Uneori, pot trece cativa ani pana ce verucile sa se dezvolte. La femei, verucile se gasesc in locuri in care nu pot fi vazute: in interiorul corpului, pe suprafata colului uterin.
Orice persoana care observa prezenta verucilor in zona genitala trebuie sa consulte medicul specialist, deoarece este posibil ca acesta sa poata diagnostica verucile printr-o simpla examinare a acestora. In cazul femeilor, un test Papanicolau poate ajuta la detectarea modificarilor de col uterin cauzate de verucile genitale.
Cum verucile genitale sunt de obicei o infectie cu transmitere sexuala (ITS) provocata de HPV, singura modalitate sigura 100% de a le preveni este aceea de a nu face sex. Utilizarea prezervativului se poate dovedi de ajutor, insa trebuie sa se tina cont de faptul ca prezervativele nu sunt eficiente 100%. Acestea nu acopera toata pielea afectata si infectarea ar putea avea loc chiar daca se utilizeaza un prezervativ.
Desi inlaturarea verucilor este posibila, infectia virala in sine nu poate fi vindecata. Virusul continua sa traiasca in interiorul pielii. Din acest motiv, verucile reapar adesea dupa ce au fost indepartate. Una dintre modalitatile de a elimina verucile este de a le ingheta. Acest procedeu poarta numele de crioterapie. Verucile pot fi, de asemenea, eliminate cu laser. Sunt medici care utilizeaza un tratament cunoscut sub numele de procedura de excizie prin electrochirurgie (LEEP), pentru a elimina negii. De asemenea, uneori sunt utilizate substante chimice care dizolva verucile din zona genitala.
In situatia in care nu se urmeaza un tratament, verucile pot creste in dimensiuni. Pe de alta parte, persoanele care au veruci si sunt active sexual risca sa transmita infectia partenerului. Anumite tipuri de HPV pot determina cresterea celulelor anormale in colul uterin. Daca nu sunt tratate aceste celule pot deveni canceroase.
2.2. Papilomatoza respiratorie recurenta
Este o boala rara si adesea benigna, dar poate fi carcinogena (in 3% pana la 4% dintre cazuri). Este cauzata de HPV 6 si HPV 11. Desi tumorile pot creste oriunde in tractul respirator, prezenta acestora in laringe este una dintre cele mai frecvente probleme – papilomatoza laringiana. Dimensiunea tumorilor este variata, iar acestea cresc foarte repede. Se considera ca virusul este transmis prin contact sexual sau de la o mama cu veruci genitali copilului, in timpul nasterii. De astfel, papilomatoza respiratorie afecteaza atat adultii, cat si sugarii si copiii mici care pot sa contracteze virusul in timpul travaliului.
Boala se caracterizeaza prin formarea unor leziuni asemanatoare negilor in tractul respirator, de obicei pe laringe. Astfel de leziuni se pot dezvolta insa si in trahee, bronhii sau plamani si pot provoca un risc de obstructie a acestor organe. Pacientii prezinta o respiratie dificila. Atunci cand tumorile interfereaza cu vibratiile normale ale cordoanelor vocale, apare ragusirea, de astfel, cel mai frecvent simptom al papilomatoziei laringiene. In cele din urma, tumorile pot provoca dificultati de respiratie. Deoarece tumorile cresc rapid, copiii mici cu aceasta boala pot avea dificultati de respiratie in timpul somnului sau pot intampina dificultati la inghitire. Atat adultii cat si copiii pot prezenta raguseala, tuse cronica sau probleme de respiratie. Simptomele tind sa fie mai grave la copii decat la adulti, totusi, unii copii simt o usurare sau o remisie a bolii la pubertate.
Datorita similitudinii simptomelor, papilomatoza respiratorie recurenta este uneori gresit diagnosticata ca astm sau bronsita cronica.
Pentru diagnosticarea bolii sunt necesare doua teste: laringoscopia indirecta si laringoscopia directa. Pentru laringoscopie indirecta se introduce un mic telescop flexibil, cu fibra optica, numit endoscop, in nasul sau gura unui pacient si apoi se urmareste laringele pe un monitor. De asemenea, sunt si specialisti din domeniul medical care folosesc o camera video conectata la un tub flexibil pentru examinarea laringelui. Pe de alta parte, laringoscopia directa se efectueaza in sala de operatie cu ajutorul anesteziei generale. Aceasta procedura este de obicei folosit pentru a minimiza disconfortul, in special la copii, sau pentru a permite medicului sa colecteze probe (biopsii) de tesut laringian sau din alte parti ale gatului, pentru examinare.
In ceea ce priveste tratamentul acestei boli, chirurgia este principala metoda de eliminare a tumorilor din laringe sau din caile respiratorii. Deoarece chirurgia traditionala poate cauza probleme datorita cicatrizarii tesutului laringelui, multi chirurgi folosesc chirurgia cu laser.
Dupa indepartarea tumorilor acestea au o tendinta imprevizibila de a creste din nou. Este obisnuit ca pacientii sa necesite interventii chirurgicale repetate. La unii pacienti, poate fi necesara interventia chirurgicala la fiecare cateva saptamani pentru a mentine caile respiratorii deschise pentru respiratie, in timp ce alti pacienti pot necesita o interventie chirurgicala o singura data pe an.
In cazurile mai dificile in care cresterea tumorii este agresiva, poate fi necesara o traheostomie. Desi tubul de traheostomie mentine deschiderea canalului respirator, medicii incearca sa il indeparteze cat mai curand posibil. Unii pacienti pot fi obligati sa mentina un tub de traheostomie pe o perioada nedeterminata pentru a fi posibila trecerea aerului la plamani. In plus, deoarece un pacient cu tub de traheostomie poate avea dificultati in a vorbi, cu ajutorul unor specialisti poate invata sa-si foloseasca vocea din nou.
Tratamentele farmacologice care sunt utilizate in aceasta boala includ antiviralele precum interferonul si cidofovirul, dar si Indole-3-Carbinol, un compus utilizat in combaterea cancerului, care se gaseste in legumele crucifere cum ar fi broccoli si varza de Bruxelles.
2.3. Boala Bowen
Boala Bowen afecteaza preponderent femeile aflate la postmenopauza, de obicei, trecute de varsta de 50 de ani. Aceasta boala poate duce la cancer in 10 – 20% dintre cazuri. Leziunea care caracterizeaza Boala Bowen arata precum o placa groasa, solzoasa, de culoare rosu inchis. Astfel de leziuni pot fi localizate in mai multe parti ale corpului – picioarele, gatul si capul sunt cele mai frecvent afectate. Organele genitale (vulva la femei, glandul la barbati) sunt, de asemenea, locuri in care apar cu predilectie aceste leziuni.
De regula, diagnosticul bolii Bowen este stabilit prin analize patologice dupa o biopsie a pielii. Doar examinarea clinica nu poate confirma diagnosticul deoarece boala poate fi confundata cu alte boli ale pielii cu acelasi aspect clinic, precum: psoriazisul, lupusul sau anumite forme de negi.
Desi cauzele bolii lui Bowen sunt inca necunoscute, mai multe studii au demonstrat rolul anumitor factori in dezvoltarea bolii. Intre acesti factori se numara: expunerea la soare, expunerea prelungita la arsenic, anumite medicamente, substante chimice si contactul cu apa poluata. Unele studii au aratat rolul HPV in aparitia bolii, de regula HPV 16, in special in cazul unor persoane cu deficit imunitar.
Tratamentul bolii Bowen se bazeaza in primul rand pe chirurgia cu excizia leziunilor. Cu cat interventia chirurgicala este realizata mai devreme, cu atat este mai bine gestionata boala. Chirurgia este indicata in special in cazul leziunilor mici, insa sunt luate in considerare si alte tehnici chirurgicale pentru leziuni recurente sau pentru leziuni mai mari. Leziunile de pe fata sunt mai delicate. Chirurgia micrografica este potrivita pentru fata, pentru ca poate minimiza cicatricile, dar, de asemenea, este potrivita si pentru cele mai dificil de accesat locuri, precum organele genitale, pleoape sau anus.
In practica medicala exista si alte metode terapeutice care pot sau nu sa fie asociate cu interventia chirurgicala. Acestea sunt: radioterapia, laserul, crioterapia, terapia fotodinamica etc. Cu toate acestea, tratamentul este indicat in functie de stadiul de evolutie a bolii si localizarea leziunilor.
Dezvoltarea bolii Bowen este in general lenta, iar dupa administrarea unui tratament rata de recurenta depinde in principal de leziunile initiale. Supravegherea ulterioara se concentreaza pe detectarea precoce a recidivelor.
Boala Bowen este mai dificil de tratat atunci cand leziunile sunt localizate la nivelul organelor genitale, data fiind localizarea leziunilor si recurentele cu mult mai frecvente.
2.4. Condilomatoza giganta (tumora Buschke-Lowenstein)
Condilomatoza Buschke-Lowenstein este o tumora rara, dar foarte agresiva, localizata de cele mai multe ori in santul coronar sau in jurul anusului. In cazuri rare, se poate dezvolta chiar si pe picioare. Acest condilom se poate transforma intr-un cancer care nu este agresiv (fara metastaze). Tumora Buschke-Lowenstein este cauzata de HPV 6 si 11.
2.5. Cancerul de col uterin
Cancerul de col uterin este responsabil pentru aproximativ 250.000 pana la 300.000 de decese pe an. Acest tip de cancer poate afecta si o femeie tanara, dar riscul creste exponential cu imbatranirea unei persoane de sex feminin. Aceasta boala este foarte frecvent legata de infectia cu HPV, care poate fi responsabil pentru leziunile precanceroase.
Factorii de risc includ: act sexual sexual precoce, parteneri multipli, infectia partenerului cu HPV sau alte infectii cu transmitere sexuala si fumatul. Cancerul de col uterin este observat, in general, la femeile cu varsta cuprinsa intre 45 si 60 de ani, dar poate fi detectat si la femei mai tinere sau uneori la femeile de peste 60 de ani.
Cea mai comuna forma de contaminare este sexul neprotejat. Virusul poate fi transmis prin simplul contact cu pielea si membranele mucoase si este contactat de 80% din persoanele care fac sex cu parteneri purtatori ai acestui virus. Infectia este frecventa la femei de la primul contact sexual. Riscul de infectie creste daca femeia respectiva are mai multi parteneri sexuali. Utilizarea prezervativelor in timpul actului sexual face posibila limitarea transmiterii virusului, dar nu permite o evitare completa a acestuia, deoarece prezervativul nu este 100% sigur.
Sangerarile, secretiile vaginale si durerile pelvine nu sunt specifice cancerului de col uterin si pot fi observate si in afectiuni mai usoare, precum infectiile vaginale. Persistenta uneia sau mai multor simptome dintre cele mentionate necesita consiliere medicala si un examen ginecologic. Asadar, vizita la un un medic specialist este recomandata in mod prioritar atunci cand apar aceste simptome.
In vederea diagnosticarii se realizeaza in primul rand examinarea cu un specul pentru a se vizualiza cervixul si a se detecta o posibila leziune. Atunci cand se constata prezenta unei leziuni este necesara prelevarea de probe. Acestea sunt de obicei realizate sub anestezie, timp in care se fac biopsii din zonele suspecte. Biopsiile vor fi trimise la un laborator pentru a fi analizate si a se identifica natura lor. Mai mult decat atat, RMN-ul si o ecografie vaginala pot fi necesare. Examinarile evalueaza extensia locala si regionala a tumorii.
Tratamentele propuse pentru cancer de col uterin sunt interventiile chirurgicale, radioterapia sau chimioterapia. Chirurgul este pus de multe ori in situatia de a efectua o histerectomie, adica o eliminare totala a uterului.
2.6. Cancerul anal la ambele sexe
Cancerul anal este o tumoare maligna a canalului anal sau a marginii anale. Ocazional, pot sa apara si alte tipuri de cancer, precum melanomul, sarcomul Kaposi si limfomul. Atunci cand cancerul anal se raspandeste are loc, de regula, o invazie directa in tesuturile adiacente sau prin sistemul limfatic. Raspandirea cancerului anal prin sange este mai putin frecventa, desi nu este exclusa producerea sa.
Mai multi factori au fost asociati cu cancerul anal, insa cel mai important este infectia cu Papiloma Virus Uman (HPV), care s-a dovedit a fi legata de cancerul anal si asociata cu alte tipuri de cancer, inclusiv cancerul de col uterin si cancerele capului si gatului. HPV poate fi transmis de la o persoana la alta prin contact sexual, astfel incat persoanele cu parteneri sexuali multipli si veruci genitali prezinta un risc mai mare pentru aceasta infectie.
Probabil, din cauza asocierii dintre HPV si cancerul anal, femeile cu antecedente de cancer de col uterin prezinta un risc mai mare de a dezvolta cancer anal. Alte virusuri cu transmitere sexuala, cum ar fi Virusul imunodeficientei umane (HIV), au fost legate de cancerul anusului. Persoanele infectate cu HIV au un risc mai mare de infectie cu HPV.
De asemenea, cancerul anal a fost asociat cu fumatul. Pacientii care fumeaza au un risc de trei ori mai mare de a dezvolta cancer anal decat cei care nu fumeaza. Riscul cancerului anal creste in mod proportional cu numarul de tigari fumate intr-o zi si cu numarul anilor in care persoana respectiva a fumat.
Pe de alta parte, se pare ca exista o asociere intre cancerul anal si suprimarea sistemului imunitar. Rata cancerului anal este mai mare la pacientii care sunt imunosupresati dupa transplanturi de organe, desi aceasta relatie nu este clara inca.
Desi se pare ca exista o crestere a procentului de cancer anal la pacientii care prezinta afectiuni benigne ale anusului, cum ar fi fistula anala, abcesele perianale sau hemoroizii, aceste conditii benigne nu par a cauza cancer anal. Un cancer anal nediagnostic poate provoca aceste afectiuni si, ulterior, cancerul este diagnosticat cand aceste stari sunt tratate.
Cancerul anal este un cancer neobisnuit, iar riscul de a il dezvolta este absolut redus. Cu toate acestea, evitarea factorilor de risc pentru cancerul anal va reduce riscul de a se dezvolta. De departe cel mai important factor in dezvoltarea cancerului anal este infectia cu HPV. Prin vaccinarea impotriva HPV se asteapta sa se reduca incidenta cancerului anal la barbati si femei, dar pana in prezent nu au fost publicate studii care sa confirme acest lucru. Evitarea fumatului si practicarea sexului sigur poate reduce riscul de cancer anal.
Cel mai frecvent simptom initial al cancerului anal este sangerarea rectala, care apare la aproximativ jumatate dintre pacientii cu cancer anal. Durerea este oarecum mai putin frecventa si observata la aproximativ 30% dintre pacientii cu cancer anal. La unii pacienti, aceste simptome pot fi asociate cu prezenta verucilor in regiunea anala. Rareori, in cazurile avansate, cancerul anal poate intrerupe functia muschilor anali, ducand la pierderea controlului intestinului. In general, aceste simptome sunt vagi si nespecifice.
Pentru diagnosticarea cancerului anal medicul va proceda la realizarea unui examen fizic care include un examen digital rectal, precum si o vizualizare a canalului anal. In cele din urma, cancerul anal poate fi diagnosticat doar cu o biopsie. Cancerul anal este tratat prin radioterapie si chimioterapie.
2.7. Cancerul penian
Cancerul penian este o tumoare maligna rara care se dezvolta foarte incet si provoaca probleme numai dupa un timp. In ciuda prezentei simptomelor de la debutul bolii, multi barbati afectati se consulta cu medicul doar foarte tarziu, deoarece sunt rusinati, se tem sau reprima problema.
Simptomele cum ar fi leziunile pielii sau induratiile cutanate nodulare de la nivelul glandului sau preputului, dar si prezenta sangelui in secretiile din penis trebuie luate intotdeauna in serios. De regula, cancerul penian se dezvolta la barbatii de peste 60 de ani. Inainte de varsta de 40 de ani, cancerul penian este extrem de rar.
Cauzele dezvoltarii cancerului penian nu se cunosc foarte bine. Exista totusi factori de risc care favorizeaza boala. Intre acestia, cei mai importanti sunt: igiena precara si infectiile HPV (HPV 16 si 18).
Simptomele variaza de la roseata, mancarime si scurgeri la formarea de neoplasme (proliferare celulara). De asemenea, sunt posibile sangerari din penis. In unele cazuri, umflarea ganglionilor limfatici in zona inghinala poate fi un semn al cancerului penian.
3. Mod de transmitere HPV
Transmiterea HPV este de obicei cutanata. Papilomavirusurile umane (HPV) sunt de obicei transmise prin contact direct piele-pe-piele si, in infectiile genitale, cel mai adesea, dar nu exclusiv, in timpul sexului penetrant. O leziune mica a pielii sau a membranelor mucoase este suficienta pentru ca virusul sa intre in organism. De asemenea, virusul ar putea fi transmis indirect prin obiecte contaminate.
Toate practicile sexuale realizate in cuplurile heterosexuale si homosexuale pot contamina, inclusiv sexul oral. Cu cat numarul partenerilor sexuali este mai mare, cu atat este mai mare riscul transmiterii. In mod similar, existenta unei alte infectii cu transmitere sexuala faciliteaza contaminarea. Barbatii au un rol important in transmiterea HPV la femei.
Nu in utimul rand, virusul poate fi transmis de la mama infectata, copilului sau, in timpul nasterii. In cea mai mare parte asimptomatica si benigna, aceasta infectie poate deveni mai severa. Se estitmeaza ca trei sferturi dintre femei vor contacta HPV la un moment dat in viata lor.
In majoritatea cazurilor, infectia genitala cu HPV are loc in pana la 5-10 ani dupa primul contact sexual si, de cele mai multe ori, dispare spontan. Infectia persistenta (care se constata la 10% – 20% dintre cazuri) poate duce la aparitia leziunilor precanceroase ale colului uterin care, daca sunt lasate netratate, se pot dezvolta in cancer. Aceste leziuni precanceroase apar in medie la 3 ani dupa infectia initiala cu HPV, iar cancerul de col uterin dupa aproximativ 20 de ani.
Asadar:
– HPV se transmite prin contactul sexual. HPV se transmite foarte usor prin contactul sexual „piele pe piele”. Toti barbatii si femeile pot fi purtatori si pot dezvolta simptome si complicatii mai tarziu. Virusul se gaseste in cea mai mare parte in cervix si canalul anal, desi se poate gasi si in alte zone genitale la ambele sexe.
– HPV se transmite in principal anal si vaginal. Gura contine o cantitate mare de agenti anti-infectiosi. Persoanele infectate pe cale orala foarte rar dezvolta negi caracteristici acestei boli, deoarece virusul moare in cele din urma in organism fara a provoca tulburari majore. Virusul este mai frecvent la persoanele cu multi parteneri sexuali, dar poate fi infectata si o persoana care are un singur partener. Nu este necesar sa se fi dezvoltat semnele si simptomele infectiei pentru a contamina pe cineva.
– Nu este usor ca o persoana infectata sa constientizeze acest lucru. HPV trece neobservat pana cand apar primele simptome si se poate instala cu cativa ani inainte ca verucile caracteristice sa apara pe pielea unei persoane infectate. La femei, riscul de a dezvolta cancer de col uterin poate fi determinat de doua examinari. Testul HPV face posibila cunoasterea prezentei virusului in corpul femeii, chiar daca, din cauza prevalentei sale, nu ofera multe informatii. Frotiul cervico-vaginal determina daca exista celule anormale in colul uterin care ar putea duce la posibila dezvoltare a unei tumori.
– Fara vaccinare, este dificil sa se evite contaminarea. Expertii sunt de parere ca momentul cel mai riscant este in timpul preludiului (inainte de penetrare). In acest moment, exista contact intre organele genitale, dar majoritatea barbatilor nu poarta inca un prezervativ. In plus, virusul se poate raspandi prin contactul cu mainile, mangaierea si sexul fara penetrare. Vaccinarea previne aparitia bolii in mai mult de 80% dintre cazuri. Atat barbatii, cat si femeile pot fi vaccinati la orice varsta, desi vaccinarea este deosebit de utila la tinerii adolescenti care nu au inca o viata sexuala activa.
– Se recomanda utilizarea prezervativului. Desi eficacitatea prezervativului in evitarea contaminarii cu HPV este relativa, acesta este esential pentru prevenirea contaminarii altor boli cu transmitere sexuala si care ar putea spori virulenta papilomavirusului. De exemplu, multi pacienti cu SIDA sunt mai predispusi sa dezvolte tipuri de cancer asociate cu HPV, precum cancerul anal, din cauza sistemelor imunitare slabite.
– Teama de contaminare cu HPV nu ar trebui sa retina nicio persoana de a se bucura de viata sexuala. Foarte putine persoane ajung sa dezvolte bolile asociate cu acest virus. Conform cifrelor globale, numai 5% din toate cazurile de cancer sunt asociate HPV 16 si 18. Majoritatea femeilor infectate cu HPV (grupul cel mai expus la risc deoarece cancerul de col uterin este adesea cauzat de HPV) se recupereaza fara interventii specifice. Avand in vedere aceste aspecte barbatii si femeile, deopotriva, se pot bucura fara frica de viata sexuala, dar intotdeauna trebuie sa se protejeze.
Factorii de risc pentru infectia cu HPV includ:
Varsta – copiii si adultii tineri sunt mai susceptibili de a fi afectati de verucile vulgare si de verucile plate. Negii genitali apar de obicei la adolescenti si adulti tineri;
Numarul de parteneri sexuali – cu cat mai multi parteneri sexuali, cu atat este mai mare riscul de a avea o infectie genitala HPV;
Sistemul imunitar – persoanele imunocompromise (de exemplu, cei cu HIV – SIDA., beneficiarii de transplant de organe sau persoanele care iau medicamente imunosupresoare) au factori de risc care predispun mai mult la infectii genitale HPV.
4. Simptome HPV
Majoritatea infectiilor cu HPV nu sunt insotite de simptome. O persoana poate contracta virusul la un moment dat, iar acest germen poate ramane in organism timp de saptamani, ani si chiar pentru tot restul vietii sale, fara a manifesta simptome. Atunci cand se manifesta simptomele variaza in functie de tipul de infectie declansat de HPV:
– Verucile vulgare sunt excrescente dureroase si ferme, a caror suprafata este dura. Ele apar pe genunchi, pe fata, pe degete si in jurul unghiilor;
– Negii plati apar in grupuri pe partea din spate a mainii, a fetei sau a picioarelor;
– Negii plantari apar pe talpa piciorului. Pot fi durerosi deoarece sunt situati pe o parte a piciorului care poarta greutatea corpului;
– Negi filiformi apar in jurul ochilor, pe fata si gat;
– Verucile genitale au demensiuni mici si forma plana sau sunt leziuni asemanatoare formei unei conopide. Ele se gasesc pe organele genitale, inclusiv vagin, colul uterin, vulva, penis, scrot si anus. Acestea sunt, de obicei, nedureroase, dar sunt susceptibile de a sangera sau de a provoca mancarime sau scurgeri;
– Leziunile precanceroase sau displazia cervicala sunt nedureroase si pot fi detectate numai cu ajutorul unui frotiu vaginal (testul Papanicolau).
Simptomele HPV la barbati:
La barbati pot sa apara mai multe veruci de diferite dimensiuni, pe penis, scrot sau anus, care pot fi atat de aproape incat formeaza o placa. Dar orice barbat, in ciuda faptului ca este infectat cu virusul HPV, poate sa nu aiba simptome, desi poate transmite boala la alte persoane prin contact sexual fara prezervativ.
Simptomele HPV la femei:
La femei, pot sa apara condiloame de dimensiuni diferite pe vulva, labii, perete vaginal, col uterin sau anus.
5. Diagnosticul HPV
Examinarile sunt prescrise in conditii foarte specifice. Diagnosticul pentru negi si condiloame este in esenta clinic. La femei, screening-ul pentru leziunile cervicale ale papilomavirusului (HPV) se bazeaza pe frotiuri cervico-vaginale. De asemenea, poate fi necesara examinarea colului uterin prin colposcopie. Infectiile persistente cu HPV pot fi diagnosticate prin diferite teste. Aceste teste demonstreaza ADN-ul virusului si fac posibila distingerea tipurilor oncogene si non-oncogene. Diagnosticul se face prin examinarea directa a organelor genitale externe, utilizand o lupa sau un colposcop.
Diagnosticul HPV poate sa presupuna, de asemenea, si alte investigatii.
6. Tratamentul HPV
Desi adesea dispar in mod spontan, negii si verucile ar trebui sa fie tratate pentru ca sunt o sursa de contaminare. Tratamentul leziunilor variaza in functie de numarul lor, localizare si morfologie. Unele tratamente pot fi efectuate de catre pacient in ambulatoriu: aplicarea locala de solutii farmaceutice sau creme s.a.m.d.
De asemenea, un medic poate sa recomande: crioterapie sau laser chirurgical. In cazul condiloamelor, partenerii sexuali trebuie examinati si tratati simultan. Din cauza riscului de recurenta, actul sexual ar trebui sa fie protejat (cu prezervativ) timp de mai multe luni.
Indepartarea verucilor nu elimina intotdeauna infectia cu HPV. Nu trebuie sa se neglijeze faptul ca negii pot sa reapara dupa tratament, deoarece virusul poate sa ramana in organism.
6.1. Vaccinul HPV
Se considera ca administrarea Vaccinului HPV fetitelor de 9-11 ani, protejeaza colul uterin, insa la fel de bine se stie faptul ca atunci cand apare infectia HPV vaccinul nu mai este foarte eficient. Administrarea vaccinul se realizeaza in trei doze, la doua luni dupa prima doza si la sase luni de la prima doza.
Intre efectele secundare ale vaccinului se numara:
Frecvent:
– iritarea locului in care s-a administrat injectia cu vaccinul;
– dureri de cap;
– stari subfecbrile
– stari gripale tranzitorii.
Frecventa redusa:
ameteala sau lesin imediat dupa administrarea vaccinului;
– stari de greata;
– stari de voma;
– sindrom diareic.
Foarte rar:
– raspuns alergic sever (soc anafilactic);
– edem cerebral;
– paralizie;
– tromboza venoasa cu trombembolism pulmonar.
Atunci cand vaccinul HPV se administreaza inainte ca persoana in cauza sa contacteze virusul, eficienta sa in prevenirea infectiei si a leziunilor precursoare cancerului este de 97 – 100%. Cu toate acestea, vaccinul HPV nu protejeaza complet impotriva cancerului de col uterin, din acest motiv, un test Papanicolaou anual fiind foarte important.
Niciun tratament administrat impotriva tipurilor de cancer cauzate de virusul HPV nu poate fi mai eficient decat preventia si detectia precoce a infectiei.